O celula mica [de la Adela]

Este noapte. Toata lumea doarme. O celula mica nu are somn si sta la calculator. Gandurile o poarta aiurea, fie pe varful muntelui, fie pe in adancul marilor. Strabate distante lungi intr-un timp scurt. Ticaitul ceasului din camera este singurul indiciu ca timpul zboara. Cauta, cauta... Oare ce cauta? Nu este nimeni aici si nici acolo...
Celelalte celule se odihnesc. Campul doarme si el. A fost multa munca, multa veselie, multe reusite. Merita sa se odihneasca. Din cand in cand apar incercari ambitioase de a-l trezi. De ce? Lasa-ti-l sa contemple vremurile de mult apuse. A trecut timpul lui. Acum este o amintire aruncata intr-un album de fotografii. A inceput sa simta cum praful pune stapanire incetul cu incetul pe aripile lui atat de stralucitoare odinioara. Ce scop ar avea trezirea lui?
Celula cea mica priveste cu resemnare si neputinta la acest tablou. L-a inramat si pus pe perete. Este inceputul unei noi galerii in marele muzeu al vietii ei. Peste ani o sa intre aici si o sa-si aminteasca cu placere cum a fost realizat tabloul. Culorile vor fi estompate, poate chiar chipurile isi vor pierde contururile, dar ceea ce a simtit si a trait acolo o sa prinda viata.
Campul ramane sub forma de tablou agatat pe peretele pustiu. Int-o ultima incercare isi pune toata forta in aripile-i prafuite, dar nici o celula nu este pe aproape sa-i vada lupta si sa-l ajute. Intr-un final se resemneaza. Poate o sa vina din nou vremea lui. Sau poate nu...

Noapte buna!!!VOI REUSI IN TOT CE-MI DORESC!